Apple iPod Event 2010

Ce a avut Apple de arătat azi? Ca în fiecare an se ţine un event legat de muzică, cu iPod şi iTunes în prim plan prin care se prezintă noile generaţii de produse Apple, îmbunătăţirile şi statisticile lăudătoare de sine.

iOS 4.1

Bug fixes pentru proximity sensor, bluetooth şi în sfârşit pentru slow performance-ul de pe iPhone 3G. Halelujah! HDR photos, nice one to have, dar nu ştiu dacă va fi disponibil şi pe celelalte în afară de iPhone 4, HD video upload over WiFi, TV rental shows in iTunes, dar aia nu ne interesează pentru că noi suntem piraţi din naştere şi Game Center, în sfârşit.

Update-ul va fi disponibil de săptămâna viitoare, să vedem cât va dura până la jailbreak.

Au arătat puţin şi din viitorul iOS 4.2 care e şi pentru iPad şi aduce multasking şi toate cele şi acolo şi în plus media streaming din iTunes către iOS devices sau din iOS devices către hardware capabil.

iPod Shuffle

Le-a venit mintea la cap şi au adăugat butoanele la loc pe noul model, măcar nu sunt încăpăţânaţi să rămână pe ideea doar cu butoanele de pe căşti. E ceva mai mare ca modelul anterior, normal acum are butoane, dar mai mic ca modelul anterior cu butoane, în orice caz, tot minuscul e, şi asta e bine, ăla e targetul.

Engadget hands-on

iPod Nano

Ok, dacă pe Shuffle au adăugat butoane, pe Nano s-au dus, s-a dus faimosul click wheel rămânând decât un ecran multitouch. Ideea mi se pare ok, dar parcă e prea mic ecranul ăla pătrat de 1.54″, oricum o idee extravagantă, să vedem cât de bine e primită, dar am impresia că va avea succes. Camera video s-a dus şi odată cu ea şi playback-ul video cu care oricum n-aveai ce face pe un ecran atât de mic.

Îmi place că n-au implementat auto rotate-ul din accelerometru şi l-au făcut cu double finger swype, pentru că la cât e de mic devenea enervant să se tot autorotească în orice poziţie l-ai ţine. Are butoane separate de volum, sleep/wake şi agrafa pe spate, exact ca la Shuffle.

Engadget hands-on

iPod Touch

Ok, aici deja sunt nebuni, dar în sensul bun. Noul model e mai subţire şi arată mai bine! Cine a ţinut vreodată un iPod Touch în mână a văzut cât de subţire poate să fie, de ăsta îmi e frică deja. Au adăugat procesorul A4, Retina display, o cameră în faţă pentru FaceTime, HD video recording pe camera din spate, giroscop, built in speaker şi microfon.

O ţin în continuare pe ideea că e un iPhone 4 fără funcţia de telefon şi îl marketează mai mult ca pe o consolă decât un iPod (music device) şi au dreptate până la urmă, e atât de simplu. Există un target destul de mare care nu vrea iPhone şi care vrea decât aplicaţiile sau iOS. Nu e nicio diferentă de performanţă între iPhone 4 şi noul iPod Touch.

Engadget hands-on

Preţurile nu le-am zis pentru că cele oficial date de Apple n-au nici o legătură cu cele din România, aici le vom găsi la dublu sau chiar triplu. Merge!

Au mai fost şi iTunes 10 şi Apple TV, dar nu ne interesează pe noi pentru că iTunes pentru Windows e un chin etern şi aleg să-l ignor şi Apple TV nu e de ţările din lumea a 4-a.

Tot event-ul se poate vedea în întregime pe YouTube.

3 thoughts on “Apple iPod Event 2010

  1. s3ptember

    eu am shuffle penultimul model (acum) si pot spune ca nici cu telecomanda de pe fir nu era chiar asa de greu. te mai incurcai in datul in fata sau in spate, dar de la un timp te obisnuiai. tot cel mai mic player din lume ramane. desi eu cand vreau un player de muzica, daca are ecran, vreau neaparat sa fie alb-negru si mic, la ultimul nano n-as zice nu, desi shuffle-ul e mai aratos.

    Reply
  2. l1nk

    Eu am modelul de shuffle scos inainte de penultimul, cel ce semana cu ultimul scos si pot zice ca e foarte rentabil, bateria tine mult si nu ai probleme cu el, plus ca touchscreen la un astfel de model nu prea cred ca e practic, de multe ori il tin la curea sub tricou si il schimb melodiile direct fara sa il ridic, cu touch mai greu ar merge. Singuru lucru care ma enerva la ipoduri era iTunesul de care nu puteai scapa dar cu un addon pt foobar si niste hotkeyuri facute am scapat de problema aia, rezolv managementul playlistului in juma de minut. :D

    Reply
  3. s3ptember

    eu n-am probl cu itunes, ca decat conectez ipodu prin usb, se deschide programu, apare lista de melodii din player si arunc in el cu drag and drop. simplu.

    Reply

Leave a Reply