Rooftops

Photobucket

Nu obişnuiam să vorbim prea mult, nu dinadins, doar că aşa stătea treaba. Era zidar profesionist, betonist, meşter, încăpăţânat (runs in the family), îi plăceau caii, jurnalul de ştiri de la ora 19 şi sucul de pere. Când eram mic îi dădeam cu sticla de parfum în cap şi îl injuram, dar el râdea de fiecare dată. Ne-a ajutat destul de mult pe aici cu casa, munceam împreună, îi dădeam materialul, uneltele la mână şi îmi explica cum stă treaba cu zidăria, lucrul pe care il ştia cel mai bine şi pe care îl făcuse toată viaţa.

Învăţam meserie fără să vreau, deşi nu îi puteam explica fără să îl ating că noi copiii de azi aspirăm la alte chestii din care sperăm să câştigăm banul gros cu o facultate pe banii parinţilor stând în fund. Avea un chimir pe care rareori îl dădea jos şi care noaptea scotea un sunet specific când respira, un scârţâit, deloc deranjant, chiar plăcut, care mă ajuta să adorm. Era născut în aceiaşi zi cu mine, 3 septembrie, numai că nu a mai apucat să mă vadă om la 18 ani.

El era tatăl tatălui meu…